Vineri, într-o declarație, Premierul Cioloș a pus sub semnul întrebării doua lucruri esențiale pentru păstrarea sau atragerea investitorilor străini: reducerea de taxe programată în 2017 și menținerea deficitului bugetar de anul acesta în limita de 3% din PIB. În contextul de instabilitate internațională cauzată de Brexit și de lovitura de stat eșuată din Turcia, România trebuie să depună toate eforturile pentru a fi percepută ca…
Vineri, Banca Națională a anunțat că investițiile străine au crescut în septembrie 2015 cu 147% față de aceeași lună a anului trecut și cu 66% în primele nouă luni ale acestui an față de primele nouă luni ale anului precedent. Foarte bine, dar oamenii se întreabă care sunt beneficiile concrete? Ce înseamnă pentru mine că investitorul olandez, austriac sau german vine în România? Explicația este următoarea:…
Au româncele șanse egale cu ale bărbaților când vine vorba de job-uri, accesul la servicii medicale specifice nouă sau implicarea în politică? Ce putem face să avem „voci” mai puternice și cât de mult ar putea contribui la avansul economic o reprezentare mai puternică a femeilor pe piața muncii? Duminica trecută, la Lima, în Peru, a avut loc întâlnirea bianuală a Comunităţii Globale a Miniştrilor…
În ultimele zile am participat în Lima, Peru, la întâlnirile anuale ale Fondului Monetar Internaţional si Băncii Mondiale. Vineri dimineaţă, Christine Lagarde, directorul FMI, a vorbit la întâlnirea plenară a guvernatorilor FMI şi Bancii Mondiale despre contextul economic global şi despre posibile scenarii de redresare. Nu a fost doar un alt speech ţinut de una dintre cele mai puternice femei din lume, a fost un…
Ieri s-a publicat noul Cod Fiscal în Monitorul Oficial, după intense discuții politice și economice ce au durat luni. Am auzit tot felul de păreri, unele avizate, alte mai puțin avizate, referitoare la cat de pro-business este sau nu este acest Cod Fiscal. Ne-am putea uita pe principalele măsuri care au creat mare agitație pe televizoare și printre analiști și să vedem cam care ar…