Guvernul se plânge că nu sunt bani pentru alocații, pentru un venit minim garantat sau pentru creșterea pensiilor cu 40%, dar ar trebui să ne uitam unde s-au dus banii în ultima perioadă. Conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor în ultima execuție bugetară, mai mult de jumătate din deficitul de 27 miliarde de lei este generat de măsurile adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19. În primele patru luni ale anului, s-au înregistrat plăți cu caracter excepțional, generate de epidemia COVID-19, de aproximativ 1,2 miliarde de lei. De asemenea, cheltuielile din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt cu aproape 15% mai mari față̆ de aceeași perioadă a anului anterior, cheltuieli determinate de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor și serviciilor medicale în ambulatoriu. Nu în ultimul rând, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit aproximativ 192 milioane lei pentru achiziționarea de produse de urgență̆ medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecției cu COVID-19.

Cu siguranță, statul trebuia să cheltuiască bani că să combată efectele pandemiei. Însă, ca întotdeauna, poți să cheltuiești eficient banii și să îți atingi scopul (în acest caz, să acoperi cheltuielile din domeniul medical pentru limitarea răspândirii noului coronavirus și reducerea numărului de decese), sau poți să risipești banii publici făcând achiziții la prețuri uriașe de echipamente și materiale necesare pentru oprirea efectelor pandemiei, dar și folosindu-i în direcții care nu au niciun impact asupra scopului propus.

Un prim exemplu de cheltuieli evitabile în sistemul de sănătate, o reprezintă decizia autorităților de a trata toți pacienții cu COVID-19 în spital, indiferent daca au sau nu alte afecțiuni, indiferent de vârstă, indiferent dacă au simptome sau sunt asimptomatici. Mai mult, externarea pacienților cu COVID-19 este condiționată de obținerea a două rezultate negative consecutive obținute în urma testării Real Time PCR. Pentru unii pacienți acest lucru a însemnat și mai mult de o lună de spitalizare. Evident, nu spune nimeni că nu trebuie internat în spital un bolnav de 70 de ani infectat cu COVID-19 și care are și alte probleme medicale. Însă, chiar este necesar că un tânăr infectat, fără probleme medicale și fără simptome, să stea în spital? Merită cheltuiți banii să îl ții în spital o lună sau mai mult doar că să fie monitorizat? Sunt mulți medici care spun că astfel de pacienți trebuie „tratați” (nu au simptome, deci doar ținuți) acasă în izolare. Există o petiție semnată de 2.000 de doctori români care cer tratarea la domiciliu a pacienților asimptomatici. Am spus medici români, pentru că în alte țări deja se întâmplă acest lucru. Ne-am fi putut inspira din practicile unor țări cu sisteme de sănătate mult mai bogate, precum Germania, care au ales să nu cheltuiască banii pentru a ține în spital persoane care nu necesită tratament , ci doar monitorizare. Se poate folosi telemedicina în acest scop, astfel încât pacienții să fie monitorizați zilnic prin telefon sau alte mijloace la distanță și doar în situațiile în care un pacient cu COVID-19 nu avea condiții să se izoleze la domiciliu, trebuia transferat în spații de izolare pregătite special pentru astfel de cazuri. În niciun caz nu trebuiau blocate locurile din spitale cu pacienți asimptomatici, în timp ce bolnavii care suferă de alte afecțiuni au fost ignorați, amânați, iar pentru unii dintre ei acest lucru poate fi fatal. Nu în ultimul rând, cu siguranță s-ar fi redus și costurile cu spitalizarea celor peste 23.000 de bolnavi cu COVID-19 de până acum.

Modul în care se procedează în România arată lipsa de specialiști în domeniul economiei sistemului de sănătate (health economists). În mod normal, comisia responsabilă cu procedurile aplicate în timpul pandemiei ar fi trebuit să cuprindă nu doar specialiști în medicina, dar și specialiști în health economics, astfel încât să identifice împreună soluțiile cele mai eficiente, atât din punct de vedere medical dar și economic, pentru a combate pandemia. Însă, la noi nu există niciun fel de preocupare pentru eficiența în cheltuirea banului public în domeniul medical. Guvernul s-a lăudat doar cu câți bani a cheltuit, nu cu efectele asupra sănătății oamenilor în urma utilizării acestor resurse. Cu ce e mai câștigat un pacient fără simptome și care nu are niciun risc să dezvolte probleme, din faptul că a stat în spital o lună pe banii noștri? Este foarte posibil că unii dintre ei să aibă de suferit pe termen lung, dacă se pricopsesc și cu tulburări de depresie sau anxietate, pentru care tot noi vom plăti tratamentul psihiatric.

Există și o altă decizie care pare că a fost luată la plezneală și în care e clar că economiștii nu au fost implicați: pe 31 martie, 52 de spitale din țară au fost desemnate să trateze exclusiv pacienții infectați cu COVID-19. În acel moment, România avea doar 2.000 de cazuri. Azi are 23.000 și pare o decizie proastă, pentru că prea multe spitale au stat practic goale pentru pacienții cu COVID-19 care nu au mai venit. În tot acest timp, pacienții care aveau nevoie de tratamente pentru diverse afecțiuni, precum cancer, hepatită sau diabet, nu au primit îngrijiri medicale la timp. Cu siguranță, ministerul sănătății nu avea cum să știe la 31 martie că nu va avea nevoie de atât de multe spitale.A „ghicit” 52și a greșit supraestimând. Nu e grav. Era o situație fără precedent, în care era greu de estimat. Însă a fost o greșeală că unele dintre aceste spitale au fost lăsate goale prea mult timp, în lipsa pacienților cu COVID-19 și nu s-a revenit în timp util asupra deciziei inițiale, ținând cont de evoluția situației. De exemplu, la spitalul din Câmpina, în luna mai, a fost la un moment dat un singur pacient cu COVID-19. Oare nu era cazul că la acel moment, după o luna jumătate în care Prahova nu a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de infectări, ca acel spital să își reia activitatea normală?

 

Am pierdut bani de două ori în urma acestei decizii și pacienții cu alte afecțiuni s-au ales cu și mai multa suferință. În primul rând, pacienții cu afecțiuni grave care nu au primit ajutor medical la timp, s-au confruntat cu agravări ale bolilor sau complicații care pot necesita tratamente mult mai costisitoare pe care tot noi le vom plăti din fondul de sănătate. Nu în ultimul rând, spitalele COVID-19 au fost plătite ca și cum ar fi tratat pacienți la capacitate maximă, chiar dacă ele au fost aproape goale. Președintele Alianței Medicilor din România a făcut un apel către autorități să se găsească soluții pentru pacienții de cancer care au nevoie de intervenții medicale încă de la începutul lui aprilie. Dar soluțiile au întârziat și azi bolnavii de cancer se calcă pe picioare ca să își primească tratamentul în puținele spitale unde pot merge pentru aceste intervenții.

Această decizie ne arată incapacitatea decidenților să ia decizii corecte în condiții de criză. Nu îi acuz că nu au estimat corect situația de la început. Era, probabil, imposibil de făcut la acel moment. Însă, deciziile nu au fost ajustate ținând cont de evoluția situației, lucru care denotă lipsa de leadership și ne va costa pe noi toți foarte mult.

Alte decizii care au cauzat pierderi importante la buget vizează achizițiile de echipamente medicale și de protecție, în perioada de urgență și de alertă. Aici, sincer, e mai greu să dam vina pe incompetență, deși lipsa de profesioniști în achiziții publice nu este de ignorat. E mult mai probabil să vorbim aici de alte interese decât gestionarea corectă a banului public. La o recentă achiziție s-au cumpărat peste 15 milioane de măști, cu un preț cuprins între 1,42 și 1,77 lei bucata, pentru elevii și profesorii care fac pregătirea în școli în vederea susținerii examenelor. Conform specialiștilor din domeniu, asta înseamnă un profit de 1 leu pe mască pentru cele 5 firme câștigătoare. Faptul că șeful comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID-19 cere imunitate pentru achizițiile efectuate în perioada de pandemie, te face să te gândești dacă acești oameni au avut cele mai bune intenții când au făcut aceste achiziții: ”Al doilea lucru este să apară un cadru legislativ care să ne pună la pază de ce va veni. După ce se termină bolâșnița asta, pandemia, or să vină alții să ne tragă de mânecă: dar cum ați realizat voi achizițiile? Aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor.”

Cred că problemele enumerate mai sus trebuie rezolvate înainte să ne lovească al doilea val de COVID-19 sau altă epidemie. Guvernul trebuie să se asigure că va exista și un specialist în economia sistemului de sănătate în comisia care va gestiona o eventuală situație similară cu cea prin care trecem acum. Dacă nu există în țară astfel de specialiști, să îi ia din afară. De asemenea, este nevoie de lideri la conducerea ministerelor, care să aibă capacitatea să ia decizii bune în situații de criză. Și, nu în ultimul rând, să facă achiziții transparente și corecte, nu în variante simplificate prin care beneficiază firme de casă. În pandemie sau în orice situație de criză, pedeapsa pentru corupție și fraudă ar trebui să fie și mai aspră decât în vremurile normale, și, cu siguranță nu avem nevoie de imunitate pentru cei care se ocupa de banii țării în aceasta perioadă. Până ne omoară coronavirusul, ne falimentează incompetenta și rea-voința. E cazul să însănătoșim și finanțele țării!

Acest articol a fost publicat intai pe www.ziare.com in data de 20 iunie 2020.